Home | Jurisprudenta | Drept penal [Jurisprudenta] | Tribunalul Bistrita-Nasaud, Sectia Penala, Sentinta nr. 150/F/2008

Tribunalul Bistrita-Nasaud, Sectia Penala, Sentinta nr. 150/F/2008

By
Font size: Decrease font Enlarge font

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul i-a aplicat părţii vătămate loviturile care i-au cauzat leziunile ce i-au pus în primejdie viaţa, după ce acesta fusese deja dezarmat de cuţit, ca urmare a primei lovituri aplicate la nivelul mâinii, astfel că atacul nu mai era imediat.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului B. I. pentru comiterea unei tentative la infracţiunea de omor prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. "a" Cod penal, art. 73 lit. "b" Cod penal.

Analizând actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine în fapt următoarele:

Inculpatul B. I. a fost pus în libertate, în urma întreruperii executării pedepsei de 2 ani şi una lună închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 313 din 2 martie 2006 a Judecătoriei Bistriţa, la data de 21 august 2007, cu un rest neexecutat de 562 zile închisoare.

După punerea în libertate, inculpatul s-a întors la locuinţa sa din cartierul Unirea al municipiul Bistriţa, la concubina sa S. A. M., cu care are 2 copii minori.

În cartierul amintit locuieşte şi partea vătămată C. A. V.

Între partea vătămată C. A. V. şi bunica inculpatului, B. L., exista o stare conflictuală veche, legată de construcţia unui imobil fără forme legale. Un astfel de conflict a avut loc şi în data de 22 octombrie 2007, fiind solicitate pentru aplanare organele de poliţie, părţile fiind sancţionate contravenţional.

Partea vătămată C. A. V. avea neînţelegeri şi cu martora B. A. M. şi concubinul acesteia, H. R. I., pe care l-a ameninţat telefonic cu moartea.

La rândul lor, erau în conflict şi inculpatul B. I. cu partea vătămată C. A. V., datorită faptului că în perioada întreruperii executării pedepsei, inculpatul a desfăşurat lucrări de construcţie împreună cu partea vătămată, în urma cărora au intervenit discuţii legate de sumele încasate cu titlul de plată, condiţionate de partea vătămată.

În seara zilei de 6 noiembrie 2007 partea vătămată s-a întors împreună cu tatăl inculpatului, de la lucrările de construcţie efectuate, după care în dimineaţa de 7 noiembrie 2007 s-au deplasat în municipiul Bistriţa, primind banii pentru lucrare, de unde s-au întors în jurul orei 8,30 la domiciliile lor, pe traseu consumând băuturi alcoolice.

Partea vătămată a continuat să consume alcool şi la domiciliul său, iar pe acest fond, la un moment dat a ieşit din imobil şi s-a îndreptat, prin curtea comună, spre imobilul bunicii inculpatului, antrenându-se în discuţii contradictorii cu aceasta, reproşându-i că ar fi sesizat Primăria Bistriţa în vederea demolării imobilului construit fără forme legale în curtea comună. Apoi, a revenit în curtea comună ameninţându-i pe cei din imobil, respectiv că "se va întoarce şi-i va tăia cu drujba".

Partea vătămată s-a întors apoi la locuinţa sa, după care în jurul orei 10,00 a plecat în municipiul Bistriţa, consumând în continuare băuturi alcoolice. S-a întors la domiciliul său în stare avansată de ebrietate, iar apoi a ieşit în jurul orei 14, din nou în curtea comună continuând scandalul, în special cu bunica inculpatului.

Sesizând scandalul, martora B. Z. l-a anunţat pe inculpat, solicitându-i să se deplaseze la imobilele respective pentru aplanarea conflictului.

La scurt timp, inculpatul, însoţit de concubina sa S. A. M. şi martora menţionată, au sosit la imobilul respectiv, intrând în imobilul unde era bunica sa şi antrenându-se în discuţii contradictorii cu partea vătămată, care era în curte.

La un moment dat, partea vătămată s-a întins peste balustrada prispei, cu intenţia de a-l apropia pe inculpat şi a continua discuţiile, dar acesta a evitat, apoi împreună cu concubina sa a încercat să părăsească imobilul, urmând să se deplaseze pe aceeaşi prispă pentru a ieşi în drumul public.

În acest interval de timp, partea vătămată a plecat spre locuinţa sa, revenind cu un cuţit, aşteptându-l pe inculpat în locul în care urma să coboare de pe prispă în curte.

Continuând discuţiile contradictorii, partea vătămată şi-a aşezat un picior pe balustrada prispei în intenţia de a urca la inculpat, având cuţitul în mâna dreaptă.

În această situaţie, inculpatul a luat de pe prispă o bâtă de basseball cu care a lovit-o pe partea vătămată peste mână, aceasta căzând în curte, sărindu-i în acelaşi timp cuţitul din mână, după care inculpatul a coborât în curte continuând să-i aplice părţii vătămate cu aceeaşi bâtă, lovituri peste cap şi corp, cauzându-i multiple leziuni corporale.

Pentru aplanarea conflictului a intervenit tatăl inculpatului, iar apoi au fost sesizate organele de poliţie şi medicale.

În urma agresiunilor exercitate de inculpat, partea vătămată a suferit leziuni corporale traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 85-95 de zile de îngrijiri medicale, care întrunesc caracteristicile medico-legale ale punerii în primejdie a vieţii.

De menţionat este faptul că partea vătămată C. A. V. nu s-a constituit parte civilă.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj s-a constituit parte civilă cu suma de 2084,21 lei, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa cu suma de 978 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

Fapta inculpatului, astfel reţinută, întruneşte, în drept, elementele constitutive ale unei tentative la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal.

În cauză nu poate fi reţinută legitima apărare, aşa cum a solicitat inculpatul prin apărătorul său ales, nefiind întrunite toate condiţiile prevăzute de art. 44 Cod penal, referitoare la atac.

Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul i-a aplicat părţii vătămate loviturile care i-au cauzat leziunile ce i-au pus în primejdie viaţa, după ce acesta fusese deja dezarmat de cuţit, ca urmare a primei lovituri aplicate la nivelul mâinii, astfel că atacul nu mai era imediat.

Pe de altă parte, este evident că inculpatul a săvârşit fapta sub imperiul unei puternice tulburări determinată de atitudinea părţii vătămate care nu numai că a proferat ameninţări la adresa sa, dar a şi încercat să-l lovească cu cuţitul, în favoarea inculpatului urmând a se reţine circumstanţa atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal.

Totodată, faţă de inculpat se va reţine şi starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 2 ani şi 1 lună închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 313/2006 a Judecătoriei Bistriţa, a cărei executare fusese întreruptă la data comiterii faptei.

În baza textelor de lege mai sus arătate şi având ăn vedere criteriile de individualizare ale pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv: modalitatea de comitere a faptei, gradul de pericol social al acesteia, dar şi faptul că inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea acesteia, că are în întreţinere 2 copii minori, tribunalul îl va condamna pe acesta la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal, făcând şi aplic. art. 76 alin 1 lit. b şi alin. 2 Cod penal.

Conform art. 39 alin. 2 Cod penal se va contopi această pedeapsă cu restul de 562 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani şi 1 lună închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 313/2006 a Judecătoriei Bistriţa, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. "a" şi "b" Cod penal, făcându-se totodată aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. "a" şi "b" Cod penal.

Potrivit art. 350 Cod procedură penală şi art. 88 Cod penal se va menţine starea de arest a inculpatului, deducându-se din pedeapsa aplicată reţinerea şi arestul preventiv începând cu 7 noiembrie 2007, la zi.

În latura civilă a cauzei se va constata că partea vătămată C. A. V. nu s-a constituit parte civilă.

Având în vedere că la originea incidentului a stat comportamentul provocator al părţii vătămate, tribunalul apreciază că în ce priveşte prejudiciile cauzate unităţilor spitaliceşti culpa inculpatului este de 50%, astfel că în baza art. 346 raportat la art. 14 Cod procedură penală, art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată, tribunalul îl va obliga pe inculpat să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa 489 lei, iar părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj, 1042,1 lei, despăgubiri civile.

În fine, în baza art. 191 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Subscribe to comments feed Comentarii (4 posted)

avatar
Azode 13/04/2012 09:32:49
ECA aniverse1rio e rlemroufae7e3o.Ne3o he1 quase nada contra o ECA e sim contra a maioridade penal, pois se o ECA fosse feito para criane7as e para adolescentes, de bem, e de idade ne3o mais que 14 anos, ne3o estaria o ECA te3o contraditf3rio e repudiado por grande parte da sociedade insatisfeita com os resultados, mesmo entendendo a beledededsssssima teoria. E como sempre, no futuro, a histf3ria vai dizer, o quanto foi primitivo quem assim permaneceu a insistir por algo ou com uma lei que trouxe sofrimento a tanta gente inocente que teve a sua vida ceifada por menores frios e perversos que conhecem a impunidade apregoada pelo leniente ECA, ale9m disso foram contra a vontade da maioria da populae7e3o e da nae7e3o como nunca em nada deveria ser. Mesmo entendendo a beledssima teoria que fez 20 anos dia 13 de julho p.p., em 20 anos os defensores da ne3o redue7e3o da maioridade insistem que o ECA ainda ne3o foi totalmente implementado. Ora, uma lei que em 20 anos ne3o foi totalmente implementada e9 sinal de que tem algo errado com a Lei ou com os menores que aventuram para o mundo do crime grave, pois, os utf3picos e sonhadores, filf3sofos de plante3o, dizem que o ECA ne3o foi inteiramente implementado por isso ne3o se deve falar em reduzir a maioridade penal para menores que cometem crimes graves. Este1 ai, mais uma reflexe3o. Parabens ao Estatuto que deveria ter sido feito para criane7as e adolescentes de bem e de uma fase realmente inocentes, indefesas e puras. Ne3o entendo porque a populae7e3o ne3o e9 consultada atrave9s de um Referendo ou um Plebiscito para que o povo decida o que fazer com menores que comentem crimes graves, hediondos, contra a vida? Assim como foi feito no Referendo da comercializae7e3o de armas.Jorge Damus[]
avatar
Shara 13/04/2012 13:14:39
Vamos colocar tudo na balane7a da odnprssabilieade ???Se he1 um princedpio de direito que afirma que uma pessoa com 16 anos ne3o podere1 ser punido conforme a lei (leis especiais na minha concepe7e3o e9 peneira para tapar sol) por ne3o ser response1vel pelos seus atos, por qual motivo este mesmo princedpio permite que ela decida os rumos da Nae7e3o com a mesma idade ???Ora, ente3o os votos dos que tem menos de 18 anos se3o votos irresponse1veis ??? Uma simples queste3o de analogia.Quem tem 16 anos ne3o sabe o que este1 fazendo quando vai votar no LULA ??? Bem, isto e9 uma mera redunde2ncia =)Para refletir votar pode, responder por assassinato ne3o ??? Que conceito complexo este no Brasil Saudae7f5es,Ferreira[]
avatar
pyhugsr 14/04/2012 08:57:41
CIBYRI <a href="http://aklqhubixvsz.com/">aklqhubixvsz</a>
avatar
kfapos 15/04/2012 18:18:49
Eu2ZT4 <a href="http://riocimfmooel.com/">riocimfmooel</a>
total: 4 | displaying: 1 - 4

Adauga comentariul tau

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Va rugam introduceti codul pe care il vedeti in imagine:

Captcha
  • Email to a friend Email to a friend
  • Print version Print version
  • Plain text Plain text

Etichetat ca:

Jurisprudenta Drept penal, Jurisprudenta Legitima aparare, practica judiciara, drept penal special, legitima aparare, cauze care inlatura caracterul penal al faptei, practica judiciara legitima aparare

Apreciaza acest articol

5.00
eXTReMe Tracker