Home | Jurisprudenta | Dreptul familiei [Jurisprudenta] | Incuviintarea adoptiei. Competenta tribunalului in prima instanta

Incuviintarea adoptiei. Competenta tribunalului in prima instanta

By
Font size: Decrease font Enlarge font

Potrivit art. 2 lit. f C. pr. civ., astfel după cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993, tribunalele judecă în primă instanţă "cererile pentru încuviinţarea adopţiilor".

Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia nr. 2279 din 18 iulie 1996.

Potrivit art. 2 lit. f C. pr. civ., astfel după cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993, tribunalele judecă în primă instanţă "cererile pentru încuviinţarea adopţiilor".

Aceste prevederi nu lasă loc la nici o interpretare, nici restrictivă, nici extinctivă atâta vreme cât, în termeni categorici, s-a referit la cererile pentru încuviinţarea adopţiilor, fără nici o deosebire (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus).

În consecinţă, toate cererile de încuviinţare a adopţiilor au fost date, în primă instanţă, în competenţa tribunalelor, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. VI din Legea nr. 59/1993, orice dispoziţii contrare acestei legi au fost abrogate.

Ulterior acestor reglementări, nu a fost adoptată nici o reglementare privind competenţa de soluţionare, în această materie.

La 24 iulie 1995 s-a dispus doar republicarea Legii nr. 11/1990, care suferise unele modificări, altele decât în competenţa instanţelor.

 

Sursa: Revista "Dreptul", nr. 6/1997, p. 105-106.

 

Subscribe to comments feed Comentarii (0 posted)

total: | displaying:

Adauga comentariul tau

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Va rugam introduceti codul pe care il vedeti in imagine:

Captcha
  • Email to a friend Email to a friend
  • Print version Print version
  • Plain text Plain text

Etichetat ca:

jurisprudenta, jurisprudenta dreptul familiei, practica judiciara adoptie, jurisprudenta adoptie, incuviintarea adoptiei

Apreciaza acest articol

0
eXTReMe Tracker