Home | Actualitate | Barack Obama si Mercedes Bresso vor discuta despre cooperarea transatlantica

Barack Obama si Mercedes Bresso vor discuta despre cooperarea transatlantica

By
Font size: Decrease font Enlarge font

Președinta Comitetului Regiunilor, dna Mercedes Bresso, îl va întâlni vineri pe dl Barack Obama, președintele Statelor Unite, alături de o delegație a primarilor americani, prilej cu care își va transmite, la cel mai înalt nivel, mesajul privind necesitatea consolidării cooperării transatlantice în cadrul acțiunilor privind schimbările climatice. Dna președintă Bresso se află la Washington ca urmare a invitației primite din partea Conferinței primarilor din Statele Unite (USCM), reunită în sesiunea plenară de iarnă. În acest cadru, ea a prezentat, ieri, o serie de măsuri concrete menite să ajute primarii de pe cele două maluri ale Atlanticului să facă față problemelor legate de schimbările climatice, pe modelul Convenției primarilor din UE.

Printre temele abordate de delegația primarilor se va afla rolul jucat de autoritățile locale din Statele Unite – prin analogie cu omologii lor din UE – în promovarea eficienței energetice, a dezvoltării surselor de energie regenerabile, a creșterii economice și creării de locuri de muncă ecologice. De asemenea, se va dezbate recentul acord dintre CoR și USCM în vederea schimbului de bune practici și unei conlucrări mai strânse în combaterea schimbărilor climatice.

Printre măsurile propuse de dna președintă Bresso, în reuniunea USCM, se numără înfrățirea orașelor și lansarea unui program de vizite care să faciliteze comunicarea directă dintre primari privind acțiunile-cheie în domeniul climei.

Adresându-se, la Washington, unui public format din peste 200 de primari americani, dna președintă Bresso a afirmat: „De o parte și de alta a Atlanticului împărtășim aceleași provocări și obiective: combaterea schimbărilor climatice, îmbunătățirea calității vieții în orașele noastre, dezvoltarea economiei ecologice pentru a crea noi locuri de muncă, un angajament sporit alături de cetățeni. Știm la ce eforturi ne angajăm, dar și cât de benefic va fi succesul nostru dacă reușim și cât de eficace va fi acțiunea noastră dacă lucrăm împreună. În acest spirit am semnat Memorandumul din octombrie. Avem multe de învățat unii de la alții, de aceea acțiunile de înfrățire între orașele noastre și programele de schimb sunt atât de importante: ele ne vor ajuta să învățăm unii de la alții și să aplicăm la noi acasă cunoștințele dobândite, spre folosul tuturor.”

Acest program de schimburi urmărește să stabilească legături între Convenția primarilor și Acordul primarilor din SUA pentru protecția climei și este prevăzut să înceapă anul acesta prin prezența unei delegații a Comitetului Regiunilor la sesiunea plenară de vară a USCM, urmând ca, în schimb, primarii americani să ne viziteze la o dată care să coincidă cu un eveniment-cheie al Comitetului, cum ar fi OPEN DAYS, săptămâna regiunilor și orașelor din octombrie, ceremonia anuală de semnare a Convenției primarilor sau Summitul european al regiunilor și orașelor de la Copenhaga, la începutul anului 2012.

Dna președintă Bresso a fost invitată să participe la întâlnirea Conferinței primarilor din Statele Unite de președinta acesteia, dna Elizabeth B. Kautz, împreună cu care a semnat acordul de cooperare, în octombrie 2010, la Bruxelles, în prezența comisarului european pentru combaterea schimbărilor climatice, dna Connie Hedegaard. Totodată, reuniunea de la Washington îi oferă președintei Bresso ocazia de a-și împărtăși viziunea privind cooperarea transatlantică cu numeroase personalități, printre care dl Antonio Villaraigosa, vicepreședintele USCM și primarul orașului Los Angeles, dna Nancy Pelosi, lider democrat, membră a Camerei reprezentanților și dna Caroline Kennedy, care va conduce ceremoniile de comemorare a celei de-a 50-a aniversări a intrării în funcție a președintelui John F. Kennedy.

Dna Bresso se va întâlni de asemenea cu alte personalități de seamă din cadrul administrației de la Casa Albă, cum ar fi dl Shaun Donovan, secretarul însărcinat cu dezvoltarea urbană, dl Steven Chu, secretarul însărcinat cu energia și dl Derek Douglas, directorul Biroului Casei Albe, însărcinat cu afacerile urbane, împreună cu care va dezbate pe larg chestiuni precum locuințele, eficacitatea energetică, transporturile, accesul în bandă largă și sistemele locale de ocupare a forței de muncă.

Ca urmare a întâlnirii din octombrie, la Bruxelles, cu ambasadorul Statelor Unite pe lângă UE, dl William E. Kennard, dna președintă Bresso se va întâlni și cu ambasadorul UE la Washington, dl João Vale de Almeida, pentru a dezbate modul în care inițiativa CoR va contribui la dezvoltarea relațiilor dintre SUA și UE, prin promovarea unor contacte mai directe pe teren, de exemplu prin dezvoltarea programului de înfrățire între orașe. Această vizită în Statele Unite inaugurează un nou capitol al relațiilor interinstituționale, CoR beneficiind pentru prima oară de sprijinul delegației UE la Washington și de noul Serviciu European de Acțiune Externă recent creat, în cursul acestei luni.

Pentru întrebări pe această temă, vă rugăm să scrieți la adresa: us-eu.cooperation@cor.europa.eu.

Vizitați site-ul web al CoR: http://www.cor.europa.eu/.

Comitetul Regiunilor

Comitetul Regiunilor este Adunarea UE a reprezentanților locali și regionali. Misiunea celor 344 de membri din toate cele 27 de state membre ale UE este de a implica autoritățile locale și regionale și comunitățile pe care acestea le reprezintă în procesul decizional al UE și de a le informa cu privire la politicile UE. Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul au obligația de a consulta Comitetul în domeniile politice care privesc regiunile și orașele. Comitetul se poate adresa Curții de Justiție a Uniunii Europene, dacă drepturile sale nu sunt respectate sau dacă este de părere că o lege a UE încalcă principiul subsidiarității sau nu respectă competențele regionale sau locale.

Subscribe to comments feed Comentarii (0 posted)

total: | displaying:

Adauga comentariul tau

  • Bold
  • Italic
  • Underline
  • Quote

Va rugam introduceti codul pe care il vedeti in imagine:

Captcha
  • Email to a friend Email to a friend
  • Print version Print version
  • Plain text Plain text

Etichetat ca:

Președinta Comitetului Regiunilor, Comitetul Regiunilor, Convenția primarilor, acordul primarilor din SUA pentru protectia climei, schimbarile climatice

Apreciaza acest articol

5.00
eXTReMe Tracker